Vremea rece si ploioasa in weekend-ul de 1 mai

Vesti proaste pentru romanii care vor alege sa isi petreaca minivacanta de 1 mai la munte sau pe litoral. In urmatoarele trei zile va ploua in mai multe zone ale tarii, iar temperaturile vor scadea simtitor. In zonele de munte va ploua, iar maximele nu vor depasi 9-10 grade, in timp ce pe litoral va fi innorat si va ploua temporar, iar maxima termica nu va depasi, vineri, 14-15 grade, a declarat, pentru HotNews.ro, Meda Georgescu, meteorolog la Administratia Nationala de Meteorologie.

Vineri, instabilitatea atmosferica se va instala in cea mai mare parte a tarii si va ploua temporar in mai multe zone, aversele putand fi insotite si de descarcari electrice. Temperaturile vor fi in scadere in toate zonele tarii, iar maximele in zonele extracarpatice se vor incadra intre 14 si 24 de grade.

In zona de munte (in centru, sud si est), cantitatile de precipitatii pot depasi 20-25 de litri pe metru patrat si vor fi si conditii de grindina.

Numai in vestul tarii (in Crisana si Maramures) vor fi intervale insorite, si doar pe arii restranse va ploua dupa-amiaza.

Pe litoral, vremea se va strica, incepand din a doua parte a zilei de vineri, cand vor fi innorari si ploi temporare. Maxima termica nu va depasi 14-15 grade.

Si in Capitala, meteorologii prognozeaza pentru vineri innorari, averse si descarcari electrice, iar maxima termica nu va depasi 20 de grade.

Racirea vremii va continua sambata, cand maximele la nivelul tarii se vor incadra intre 11 si 21 de grade, iar in Capitala nu vor fi mai mult de 19 grade.

Sambata vor fi innorari si averse in Moldova, Dobrogea, Oltenia, Banat si doar pe arii restranse in rest.

Pentru duminica, meteorologii prognozeaza o diminuare a instabilitatii atmosferice si spun ca se vor inregistra temporar ploi locale doar in sud-vestul tarii si in est.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: